POLITIC

VIDEO. Guvernarea dă asigurări că proiectul votului mixt va fi aprobat în lectura a doua

În pofida recomandărilor demnitarilor europeni privind inoportunitatea modificării sistemului electoral, proiectul votului mixt va fi totuşi aprobat în această sesiune parlamentară.

Democraţii şi socialiştii dau asigurări că proiectul va fi votat în luna iulie. Opoziţia spune că dacă documentul trece testul Legislativului, toate uşile partenerilor de dezvoltare vor fi închise pentru Moldova.

Declaraţiile tranşante de ieri ale comisarului european pentru politică de vecinătate, Iohannes Hahn, privind inoportunitatea modificării sistemului electoral, nu-i sperie pe autorii proiectului.

„Decizia aparţine statului suveran, este vorba de legislaţia naţională, este vorba de sistemul electoral naţional, noi nu vom alege deputaţi în Parlamentul European, alegem deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova”, a spus deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea.

Mai mult, ieri, la Bruxelles, demnitarii europeni au dat de înţeles că ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia ar putea duce la stoparea finanţării pentru Republica Moldova, iar cele 100 de milioane de euro promise anterior nu vor mai ajunge la Chişinău.

„Cu ce ocazie cetăţenii europeni trebuie să finanţeze corupţia şi mafia din Moldova. Au şterpelit un miliard de euro şi acum umblă şi se fac într-o ureche. Că ei nu vor executa hotărârile Comisiei de la Veneţia. Cu ce ocazie Europa trebuie să-i susţină”, a subliniat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

Guvernarea spune că pentru lectura a doua va încerca să elimine din proiect toate carenţele, astfel încât să nu se admită abuzuri în timpul alegerilor. Majoritatea parlamentară dă asigurări că sistemul electoral de vot va fi modificat în această sesiune.

Opoziţia se arată convinsă că ignorarea recomandărilor demnitarilor europeni, nu doar va stopa finanţarea europeană, dar va izola Republica Moldova pe plan extern.

„Vor fi mult mai reticenţi, dar asta mai puţin îi interesează pe cei care vor modificarea sistemului, pentru că anul 2018 este an electoral, ei vor merge mai departe pentrut că ştiu că după 2018 vor fi alte tipuri de negocieri cu instituţiile europene”, a menţionat liberalul Lilian Carp.

„Vedem o disonanţă totală între declaraţiile europenilor, felul cum tălmăcesc cei din majoritate aceste declaraţii, presa lor. Noi nu vorbim despre o simplă modificare electorală, noi vorbim despre democraţia din Republica Moldova, viitorul acestei democraţii”, a remarcat liberal-democratul Vadim Pistrinciuc.

Ieri, comisarul european pentru politică de vecinătate, Iohannes Hahn, a cerut Chişinăului să respecte pe deplin recomandările Comisiei de la Veneţia. Oficialul a declarat că modificarea sistemului electoral este un risc pentru democraţia şi statul de drept din Republica Moldova.