Primarul demisionar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, susţine că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt în politica din Republica Moldova, dar încă nu a decis sub ce formă îşi va continua cariera. Chirtoacă a făcut aceste declaraţii în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA.
„Nu mi-am spus încă ultimul cuvânt în politică. Acum chiar nu-mi mai arde de aceasta în urma a tot ceea ce se întâmplă acum sub acest regim. Încă nu am decis ce fac mai departe, vreau să vedem cum vor merge lucrurile în continuare”, a spus Dorin Chirtoacă.
Prim-vicepreşedintele PL a subliniat că în luna ianuarie 2016 a fost împotriva votării Guvernului Filip 1.
„Noi din 2009 am încercat să ţinem împreună PLDM-ul, PD-ul şi AMN-ul pentru a putea obţine regim fără vize şi Acord de Asociere. În toată această perioadă PD-ul a jucat pe diferite părţi, PLDM-ului i se spunea că va fi distrus PL-ul, nouă ne spuneau că distrug PLDM-ul, iar socialiştilor că vor distruge PLDM-ul şi PL-ul. Eu în ianuarie 2016 am fost împotriva votării guvernului în acea formulă în care s-a făcut”, a adăugat Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că îşi dă demisia şi renunţă la funcţia de primar al Chişinăului.
Urmăriţi emisiunea aici: