POLITIC

VIDEO. Comisia de la Veneţia recomandă ca preşedintele Igor Dodon să nu aibă puteri sporite

Într-un interviu în exclusivitate pentru FrontNews International, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, precizează că în Republica Moldova nu trebuie schimbată Constituţia pentru a oferi preşedintelui puteri sporite. În acelaşi timp, preşedintele Igor Dodon pune condiţii Parlamentului de la Chişinau, în schimbul susţinerii proiectului de schimbare a sistemului electoral.

„Comisia de la Veneţia a recomandat să nu se introducă prea multe motive pentru dizolvarea Parlamentului, deoarece Republica Moldova este un sistem parlamentar. Aşadar, în sistemele parlamentare există, bineînţeles, un echilibru între puteri. Dar preşedintele ar trebui să aibă un rol neutru şi, în acest sens, credem că trebuie să respecte Constituţia”, a declarat preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio.

Chiar dacă schimbarea Constituţiei are slabe şanse de reuşită, preşedintele Igor Dodon pune condiţii pentru adoptarea noului sistem de vot. El vrea un prag electoral de 6%, un singur tur de scrutin, mandate de deputaţi pentru regiunea transnistreană şi mai multe secţii de votare în străinătate. 

„Sunt sigură că colegii mei din Partidul Socialiştilor vor susţine acest proiect, eu tot îl voi susţine în calitate de preşedinte, dacă acolo vor fi aceste patru condiţii. Este obligatoriu să existe mandate de deputat pentru regiunea transnistreană. Dacă aceste patru principii rămân în proiectul de lege, atunci noi îl votăm în lectura a doua. Dacă măcar cu unul dintre puncte nu vor fi de acord colegii din alte partide, atunci noi nu vom vota pentru acesta”, a menţionat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.