POLITIC

VIDEO. Calcule pentru demiterea guvernului. Opoziţia spune că a strâns 237 de semnături pentru moţiunea de cenzură

post-img

Săptămâna viitoare se anunţă una agitată pe scena politică. Opoziţia ameninţă în continuare că depune moţiunea de cenzură, însă nimeni nu ştie concret când se va întâmpla acest lucru. Social-democraţii nu mai cred în declaraţiile liberalilor şi susţin că nu au emoţii pentru votul din Camerele reunite ale Parlamentului. Asta deşi liberalii spun că au susţinere pentru dărâmarea Guvernului, chiar şi din partea aleşilor social-democraţi.


Moţiunea de cenzură ar putea fi depusă, susţin mai multe surse, la începutul săptămânii. După îndelungi negocieri!

Calculele liberalilor arată că Guvernul condus de Viorica Dăncilă este aproape demis pentru că au strâns mai multe semnături decât este nevoie şi susţin că încă discută cu mai mulţi parlamentari indecişi.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: Eu cred că deja 237 de semnături reflectă o majoritate clară pentru dărâmarea acestui guvern. Vom avea întâlniri până în ziua depunerii moţiunii de cenzură şi, evident, le vom solicita parlamentarilor cu care ne întâlnim să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură.

Potrivit unor surse, printre cei 237 de parlamentari care au promis să susţină moţiunea de cenzură s-ar afla şi doi aleşi ai Partidului Social-Democrat. Însă lista cu semnături este ţinută la secret pentru că opoziţia nu vrea ca partidul de guvernământ să facă presiuni asupra parlamentarilor care au promis să susţină demersul opoziţiei. Chiar şi aşa, liderii PSD nu au emoţii pentru votul din Parlament.

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: Cred că sunt parlamentari şi de la PSD care au semnat. Dar nu este niciun fenomen. Ne apropiem de sfârşit de mandat şi lumea gândeşte în logica personală, nu în logica de grup.

Valeriu Steriu, purtător de cuvânt PSD: Domnul Orban se lăuda pe holurile Parlamentului că are astfel de semnături, dar nu le-a arătat la nimeni. Probabil că nu le va arăta nici săptămâna viitoare când nici nu cred că va depune moţiunea. Nu există emoţii! Suntem trecuţi prin foarte multe astfel de încercări în Parlament şi la toate solidaritatea din partid a fost mai presus de orice tip de posibilă nemulţumire.

Dacă moţiunea va fi înregistrată în Parlament la începutul săptămânii, nu este exclus ca documentul să fie citit în plen vineri, iar mai apoi să fie stabilită ziua pentru vot. În cazul în care Guvernul Dăncilă va pica, liderii opoziţiei susţin că sunt gata să îşi asume preluarea guvernării.

Norica Nicolai, vicepreşedinte ALDE: Sunt chiar curioasă cu privire la rezultatul acestei moţiuni de cenzură. Sper să fie una serioasă, să facă o analiză foarte clară a guvernării dar să vadă şi soluţiile ulterioare pentru că asta înseamnă responsabilitate politică.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: Partidul Naţional Liberal e pregătit să-şi asume răspunderea guvernării şi are deplină legitimitate să facă acest lucru.

În cazul în care opoziţia nu strânge minimum 233 de voturi pentru dărâmarea Guvernului, va putea să depună o nouă moţiune în sesiunea următoare care începe în februarie anul viitor.