POLITIC

VIDEO. Avocaţii susţin că Evgheni Şevciuk este tras la răspundere penală pentru fapte inventate

Avocaţii lui Evgheni Şevciuk vor sesiza UE în privinţa cauzelor penale intentate pe numele fostului lider separatist. Anunţul vine după ce conducerea aşa-numitului Comitet de anchetă transnistrean i-ar fi înlăturat pe cei doi avocaţi din cauzele penale iniţiate.

Avocaţii susţin că Evgheni Şevciuk este tras la răspundere penală pentru nişte fapte care, în viziunea lor, sunt inventate. “Despre toate încălcările vom sesiza conducerea Republicii Moldova, organele de drept ale Republicii Moldova, dar şi Federaţia Rusă.

Vom informa şi conducerea delegaţiei UE, şi conducerea OSCE, autoritatea abilitată privind negocierile pe segmentul transnistrean”, au declarant avocaţii într-o conferinţă de presă. La începutul lunii august, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a iniţiat un dosar penal asupra tentativei de sechestru şi omor asupra lui Evgheni Şevciuk şi a membrilor familiei lui.