POLITIC

Viceprim-ministrul Ucrainei s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova

post-img

Viceprim-ministrul Ucrainei pentru teritoriile temporar ocupate, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene, Oleksii Reznikov, s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

În cadrul vizitei, oficialul ucrainean a fost primit de către prim-ministrul Republicii Moldova Natalia Gavriliţa. În timul discuţiilor au fost trecute în revistă aspectele de bază de pe agenda bilaterală, a fost apreciat nivelul ascendent al cooperării în diverse domenii de interes reciproc şi deschiderea mutuală de aprofundare a acesteia, precum şi a fost remarcată necesitatea înregistrării unor progrese vizibile pe un şir de teme actuale cum ar fi avansarea controlului în comun pe frontiera de stat moldo-ucraineană, relansarea activităţii comisiilor bilaterale existente, ş.a. Prim-ministrul Natalia Gavriliţa a subliniat importanţa cooperării bilaterale pentru protejarea râului Nistru, aceasta fiind una dintre priorităţile R. Moldova.

Întâlnirea viceprim-ministrului pentru reintegrare Vlad Kulminski cu omologul său ucrainean a vizat experienţa celor două state în domeniul promovării politicilor de reintegrare şi în realizarea dezideratului de reglementare finală şi durabilă a conflictelor.

Oleksii Reznikov s-a întâlnit şi cu un grup de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, fiind discutate aspecte referitoare la activitatea curentă a procesului legislativ şi obiectivele prioritare pe termen scurt şi mediu scontate. Totodată, a fost menţionat nivelul avansat  de conlucrare la nivelul instituţiilor omoloage ale ambelor state, precum şi exprimată deschiderea integrală pentru avansarea proceselor iniţiate.

În după amiaza zilei de ieri s-a desfăşurat întâlnirea co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică Vlad Kulminski şi Oleksii Reznikov, cu participarea din partea Republicii Moldova a viceprim-ministrului Andrei Spînu, ministrului economiei Sergiu Gaibu; ministrului mediului Iuliana Cantaragiu şi a altor reprezentanţi din cadrul instituţiilor naţionale relevante. În cadrul discuţiei a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea unor acţiuni comune pentru perioada următoare ce vizează subiectele actuale în relaţiile bilaterale, în special: realizarea proiectelor de infrastructură (construcţia podului Cosăuţi-Yampil, restabilirea circulaţiei feroviare directe Chişinău-Kyiv, reabilitarea porţiunii de drum feroviar Berezino-Basarabeasca), liberalizarea reciprocă a circulaţiei auto şi aeriene, dezvoltarea conceptului controlului comun la frontiera de stat moldo-ucraineană, finalizarea procesului de demarcare a frontierei, reglementarea raporturilor de proprietate, livrările energiei electrice, probleme comerciale şi sporirea exporturilor din R. Moldova pe piaţa ucraineană.

O atenţie sporită a fost acordată problematicii protecţiei râului Nistru şi aspectelor ecologice ale funcţionării Complexului Hidroenergetic Nistrean. Părţile au ajuns la înţelegerea să fie organizată o şedinţă comună pe aceste aspecte în viitorul apropiat.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, vizita întreprinsă la Chişinău de către adjunctul premierului ucrainean a constituit o continuare a bunei cooperări activ dezvoltate recent între conducerea şi demnitarii publici de nivel înalt din partea Republicii Moldova şi ai Ucrainei şi care va continua să se aprofundeze şi pe viitor.