POLITIC

Veaceslav Negruţa: Nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul miliardului

post-img

Fostul ministru al finanţelor Veaceslav Negruţa, expertul Transparency International, consideră că nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul furtului miliardului. Încasările care s-au făcut de către administratorii de lichidare ai celor trei bănci comerciale sunt proceduri de insolvabilitate, din vinderea activelor şi recuperarea acelor credite care vin conform graficului se rambursează. Însă, din acele decizii definitive şi titluri executorii care, conform datelor Băncii Naţionale, constituie aproximativ 15 miliarde de lei, nu s-a recuperat nimic.

„E vorba de cinci companii, care au fost anunţate de către Banca Naţională, în septembrie 2017, ca aparţinând grupului Şor. Din acele 15 miliarde n-a fost recuperat deocamdată nimic. Deci, tot ce se recuperează e vorba doar de proceduri de insolvabilitate şi nu au nimic în comun cu recuperarea miliardului furat. Urmează, probabil, să fie recuperat, dacă cu adevărat e pornită o investigaţie, în mare parte bazată pe raportul Kroll şi pe strategia de recuperare care a fost prezentată autorităţilor de către acest consorţiu Kroll şi Steptoe & Johnson”, a declarat Veaceslav Negruţa într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Fostul ministru al finanţelor este de părere că statul ar fi avut mult mai multe şanse să recupereze din mijloacele fraudate, dacă din start aplica sechestre, blocaje în conturile acelor agenţi economici care sunt cunoscuţi, care sunt inclusiv incluşi în rapoartele Kroll 1 şi 2.

În opinia sa, dacă acţiunile erau prompte şi adecvate, cu siguranţă şansele erau mai mari. Cu orice zi trecută, şansele devin tot mai puţine şi mai puţin probabile de a recupera o sumă cât mai mare din acest miliard extras din Republica Moldova.

Potrivit expertului, din păcate, miliardul în mare parte se află în jurisdicţii străine, inclusiv în offshore, jurisdicţiile sunt indicate în raportul Kroll 2. Deci, o parte din aceste resurse se mişcă. Ex-ministrul finanţelor nu exclude că unele din ele intră deja în Republica Moldova sub formă de diverse proiecte, inclusiv participaţii în privatizări şi alte lucruri.

Întrebat dacă, indirect cetăţenii acoperă ceva din această sumă, expertul spune că cetăţenii deja au fost lipsiţi de resursele care le aparţineau lor în acele trei bănci. Ulterior, resursele lor, depunerile care erau lipsă, au fost acoperite din rezervele valutare, din rezervele internaţionale plasate la Banca Naţională, care indirect aparţin cetăţenilor şi, în plus, aceşti cetăţeni 25 de ani, până în 2041, plătesc dobânzi pentru a rambursa golul creat de aceste fraude financiare.

„Iată anul trecut, de exemplu, 668 de milioane au fost distrase din bugetul de stat, anul acesta deja prima plată s-a făcut, iar pe 4 octombrie urmează altă plată, în total e vorba de 800 de milioane, alte 800 de milioane care sunt plătite în 2018 pentru a deservi această datorie pusă pe umerii cetăţenilor. Şi aşa în fiecare an, până în 2041, avem de plătit aproape câte un miliard de lei în fiecare an”, a menţionat fostul ministru.

În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui Parlamentului, făcută în cadrul unei vizite în SUA, precum că autorităţile ar fi găsit deja peste 90 la sută din suma miliardului dispărut, expertul a declarat că este vorba despre o declaraţie făcută într-un anumit context şi departe de casă.

Potrivit expertului Transparency International, dacă acest mesaj ar fi fost lansat aici, pe intern, cu siguranţă ar fi fost mai multe cifre puse imediat pe masă şi argumente că, de fapt, nimic nu se întâmplă nici ca investigaţie, nici ca recuperare.