Va susţine PD moţiunea împotriva ministrului de Externe? Ce spune Andrian Candu
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Va susţine PD moţiunea împotriva ministrului de Externe? Ce spune Andrian Candu

Deputatul democrat Andrian Candu consideră că ministrul de Externe trebuie să îşi dea demisia de onoare, încainte ca moţiune de cenzură împotriva sa, înregistrată în Parlament de către PAS şi PPDA să fie dezbătută în plen.

Dacă acesta nu îşi va prezenta demisia, Candu spune că „fracţiunea PDM trebuie să susţină moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, care trebuia să se ocupe de politica externă, dar nu de interpretarea istoriei”.

„Declaraţia sa scandaloasă a creat pe bună dreptate un val de nemulţumire şi indignare în societate. Subiectul a fost abordat de colegi din Organizaţia teritorială a PDM din Drochia, care la fel s-au expus ferm pentru susţinerea moţiunii. Am discutat şi alte teme la zi, precum şi despre contextul politic actual şi deciziile pe care trebuie să le ia formaţiunea, decizii extrem de responsabile de care depinde agenda oamenilor, viitorul pro-european al ţării şi al partidului, decizii care trebuie luate transparent”, a scris Candu pe pagina sa de Facebook. 

Amintim că ministrul de Externe de la Chişinău, Aureliu Ciocoi, a declarat că războiului de pe Nistru i-au pus capăt ruşii care, prin intervenţia lor, nu au făcut decât să oprească vărsarea de sânge.

„Ruşii nu au venit, armata ceea ce a rămas din fosta armată a 14-a dislocată în partea de est a Republicii Moldova a intervenit pentru oprirea vărsării de sânge. Că între timp sau până la acel moment şi avem semnale că separatişii au fost probabil aprovizionaţi cu armament din depozitele armatei a 14-a din Uniunea Sovietică în regiunea Transnistreană, e un alt punct de discuţii. Dar, factologic, armata Federaţiei Rusă, dislocată la acel moment în estul Republicii Moldova a intervenit în forţă pentru a opri vărsările de sânge”, a declarat AURELIU CIOCOI, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

După aceste declaraţii, PAS şi PPDa au anunţat, la şedinţa trecută a Parlamentului, o moţiune simplă împotriva activităţii ministrului.

Similare
RECOMANDĂRI