POLITIC

Un nou deputat în Parlamentul Republicii Moldova

post-img

Parlamentul de la Chişinău are un nou deputat. Mandatul Alionei Babiuc a fost validat de Curtea Constituţională. Aceasta a venit în Parlament pe lista Partidului Comuniştilor, dar a fost exclusă anterior din rândurile PCRM printr-o decizie a Comitetului Politic Executiv al formaţiunii.

Preşedintele fracţiunii parlamentare PCRM, Inna Şupac, a declarat că fracţiunea PCRM din Parlament are şase deputaţi, iar Aliona Babiuc nu face parte din ea.

Aliona Babiuc a ajuns deputat pe lista electorală a Partidului Comuniştilor, după ce comunista Oxana Domenti şi-a depus mandatul de parlamentar.