POLITIC

Un deputat PAS publică „schemele care bagă în mormânt Calea Ferată din Moldova”

post-img

Deputatul PAS, Radu Marian, a publicat un material în care prezintă dovezi despre schemele colosale care au loc în continuare la Calea Ferată. Acesta afirmă că a intrat în posesia mai multor documente care arată modul în care Calea Ferată a fost furată sistematic în ultimii ani, iar persoanele responsabile de oprirea acestora au muşamalizat furturile. Documentele se referă în special la furtul de motorină din locomotive şi vânzarea la negru a biletelor de pasageri.

Potrivit deputatului, unul din cele mai eficiente metode de depistare a furtului de motorină este monitorizarea consumului real de ulei comparativ cu volumul de motorină turnat. Orice motor are nevoie de o anumită cantitate de ulei pentru a funcţiona normal (ex. seria de locomotive ЧМЭ 3 necesită 4% ulei la fiecare 100% de motorină, iar seria ТЭ 10 М – 1,9% — informaţii de la producător aici).

„Urmând acest principiu, la analiza unei singure locomotive în perioada decembrie 2018 — septembrie 2020, s-a constatat că furtul de motorină a atins cifra de 325 tone. La un consum declarat de motorină de 781 tone, consumul real de ulei trebuia să fie de 14.8 tone (1.9% din total). Cu toate acestea, motorul a utilizat doar 8.6 tone de ulei, ceea ce e imposibil. Asta înseamnă că aproape jumătate din cantitatea de motorină ar fi fost furată. La un preţ unitar de 12 lei/litru de motorină, pagubele financiare, repet de la o singură, locomotivă, se ridică la 3.9 milioane lei”, se arată în documentele oficiale.

În materialul publicat, Radu Marian povesteşte şi despre cum se fură din vânzarea biletelor. Din documentele obţinute de la un fost angajat al CFM, se arată modul în care întreprinderea era furată sistematic prin vânzarea la negru a biletelor de tren, fără eliberarea bonurilor, prin eliberarea unui singur bilet pentru mai multe persoane, sau achitarea unui preţ mai mic decă cel oficial.

„În căsuţele evidenţiate sunt zilele în care s-au efectuat controalele inopinate. Se poate vedea clar cum încasările din zilele de control din partea inspectorului sunt de ZECI DE ORI mai mari, decât în zilele obişnuite (ex. 896 lei versus 48 lei)”, mai precizează deputatul.

Este clar că astăzi CFM nu are surse interne suficiente pentru a plăti aceste datoriile salariale. Soluţia pe termen scurt este accesarea surselor şi creditelor externe, inclusiv de la partenerii internaţionali. Însă aceştia vor să vadă mai întâi progres clar de combatere a fraudelor şi reformare a instituţiei.

Măsurile propuse de PAS:

  • Separarea funcţiei de control de serviciile care consumă resursele, cum ar fi Gospodăria Locomotive şi a DEPO-urile de locomotive.
  • Funcţionarea impecabilă a controlului, a monitorizării consumului de motorină, a vânzării biletelor de pasageri şi sistemelor de monitorizare electronică. Acest lucru trebuie făcut de un grup de investigatori externi, care să aibă independenţă totală faţă de conducerea CFM.
  • Punerea în funcţiune a noilor locomotive pentru a reduce consumul de combustibil (aproape toate locomotivele noi sunt inactive, în timp ce sunt utilizate locomotivele vechi din seria TE 10 cu kilometraj şi consum de combustibil mare).
  • Dotarea spaţiilor de stocare, depo-urilor de locomotive, altor active-cheie cu sisteme de alarmă şi supraveghere video.
  • Lansarea unui server GPS pentru utilizarea optimă a transportului rutier. Au fost achiziţionate şi instalate 189 dispozitive, însă din informaţiile pe care le deţin, acestea pur şi simplu stau la balanţă şi nu sunt puse în funcţiune.
  • Înăsprirea radicală a pedepselor pentru fraude. Concedierea, amenzile simbolice şi mustrările sunt pedepse mult prea blând, oamenii care fură CFM-ul trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

Materialul integral îl găsiţi – AICI.