POLITIC

Un alt deputat din Blocul ACUM aşteaptă demisia de onoare a lui Vladimir Ţurcan şi a persoanei care a trădat

post-img

Iurie Reniţă, deputat din Blocul ACUM, spune că demisia din funcţia de preşedinte a Curţii Constituţionale e o chestiune de onoare a lui Vladimir Ţurcan, deopotrivă şi a persoanei care a trădat.

„Doar la Curtea Constituţională a Republicii Moldova 6–3=2. Am mai avut matematicieni şi în vechea componenţă a Curţii Constituţionale, de aceea ne întrebăm şi noi: care-i deosebirea dintre ele?”, scrie deputatul pe o reţea de socializare.



Amintim că după alegerea fostului socialist Vladimir Ţurcan în funcţia de preşedinte al Curţii constituţionale, mai multe persoane i-au cerut deja demisia şi au crititcat modul în care acesta a fost ales.

Pe 19 august, cu votul a patru judecători din şase, Ţurcan a fost ales preşedintele CC.