POLITIC

UE speră că Summit-ul pentru Parteneriatul Estic (PaE) din iunie va avea loc

post-img

Summit-ul pentru Parteneriatul Estic (PaE) trebuie să aibă loc în iunie pentru a confirma sprijinul Uniunii Europene pentru ţările din regiune. O declaraţie în acest sens a făcut Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, care a respins informaţia precum că summit-ul a fost amânat pentru a doua jumătate a anului.

Despre aceasta el a declarat în ajun, după videoconferinţa Consiliului UE, la care au fost discutate relaţiile cu ţările PaE, inclusiv cu Moldova, subliniind că "în contextul crizei apărute ca urmare a pandemiei COVID-19 UE trebuie să se arate a fi un partener indispensabil al statelor membre PaE".

"Miniştrii de Externe ai ţărilor UE au discutat cum să ajute ţările partenere din est să diminueze efectele crizei asupra economiei, ocupării forţei de muncă şi instituţiilor lor. Astfel încât voinţa de a realiza reforme să rămână fermă. Viitorul summit ar trebui să fie o oportunitate bună pentru a confirma sprijinul regiunii şi pentru a avansa activitatea în domenii concrete de cooperare, de creştere economică durabilă şi crearea locurilor de muncă", a spus Borrell.

De asemenea, el a remarcat că miniştrii UE au convenit să lupte împotriva dezinformării în regiunea PaE, care a devenit "un adevărat teren de luptă de dezinformare".

Potrivit lui Borrell, UE va continua să sprijine ţările Parteneriatului Estic.

Summit-ul este programat pentru 18 iunie la Bruxelles. În legătură cu pandemia, se examinează posibilitatea desfăşurării acestuia în format de videoconferinţă.