POLITIC

Tentativă eşuată de a convoca şedinţa Parlamentului Republicii Moldova

Încă o tentativă eşuată a deputaţilor blocului ACUM de a debloca situaţia politică din ţară. Reprezentanţii PAS-PPDA le-au lansat o invitaţie socialiştilor: Aceea de a participa la o şedinţă specială a parlamentului, în timpul căreia urma să fie aleasă conducerea Legislativului şi să fie votat aşa-zisul pachet de legi anti-oligarhic. Socialiştii nu au dat însă curs invitaţiei, pe care au calificat-o drept populistă, în condiţiile în care nu există o majoritate parlamentară oficializată.

Deputaţii blocului politic ACUM i-au invitat repetat pe socialişti la dialog, de această data, la o şedinţă specială a Parlamentului. Agenda şedinţei urma să includă alegerea conducerii parlamentului şi votarea pachetului de iniţiative propus de ACUM, privind dezoligarhizarea ţării. Socialiştii nu au dat curs nici de această dată invitaţiei ACUM.

Printr-un comunicat de presă, deputaţii PSRM au calificat iniţiativa ACUM drept populistă, în condiţiile în care nu există o majoritate parlamentară oficială.

La refuzul socialiştilor de a colabora cu ACUM, liderii PAS şi PPDA anunţă că pregătesc ample acţiuni de protest. La rândul lor, democraţii spun că şedinţa specială a parlamentului convocată de ACUM contravine regulamentului parlamentului.

Potrivit legii, dacă timp de trei luni de la data constituirii parlamentului nu există o majoritate parlamentară şi nu este votat Guvernul, parlamentul este dizolvat şi sunt anunţate alegeri parlamentare anticipate.