POLITIC

Sergiu Litvinenco, după eşuarea moţiunii împotriva sa: Nu este nimic altceva decât un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri

Moţiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Justiţiei n-a trecut de votul Parlamentului. Proiectul moţiunii depuse de fracţiunea PCRM-PSRM a fost examinat mai bine de două ore, însă într-un final nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru demiterea ministrului Justiţiei, Sergiu Litvinenco. Opoziţia l-a acuzat pe Litvinenco de imixtiune în actul justiţiei şi de orchestrarea reţinerii procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. În replică, Litvinenco a învinuit opoziţia parlamentară de acuzaţii false şi de încercări de a opune rezistenţă reformării justiţiei.

Potrivit textului moţiunii simple depuse de deputaţii blocului PCRM-PSRM, ministrul Sergiu Litivnenco ar încerca să-şi subordoneze politic justiţia din Republica Moldova. Ministrul a mai fost acuzat de preluarea controlului asupra procuraturii generale prin schimbarea raportului de forţe în Consiliul Superior al Procurorilor, după ce componenţa CSP a fost redusă de la 15 la 12 membri.

SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiţiei: „Moţiunea nu este nimic altceva decât un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri şi scorniri pe care le tot promovaţi pe la televiziunile pe care le controlaţi din bani din kuliok. Îmi imputaţi că nu am realizat reforma justiţiei în 2 luni, pt că nu am reuşit în 2 luni să desfiinţez cee ace voi şi alţii ca voi au plodit pentru a fura şi a nedreptăţi acest popor.”

Opoziţia parlamentară n-a ratat ocazia de a-l acuza pe Litivnenco de regizarea reţinerii procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
VASILE BOLEA, deputat, Blocul PCRM-PSRM: „Ministrul şi-a făcut un alibi, participând şi orchestrând tot acest teatru al absurdului. Văzând cu ce repeziciune l-aţi înlăturat pe procurorul general din funcţie, cetăţeanul simplu se gândeşte ce se va întâmpla cu el dacă va ridica glasul şi-şi va manifesta nemulţumirea faţă de activitatea acestei guvernări.”

SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiţiei: „Nu eu l-am arestat pe dl Stoianoglo. Eu am pus în aplicare o prevedere a codului de procedură penală care spune astfel, sesizările cu privire la acetivitatea procurorului general se examinează de către un procuror desemnat de CSP. Atât.”

După mai multe ore de dezbateri, doar 28 de deputaţi au votat în favoarea moţiunii simple. Potrivit legii, proiectul unei moţiuni poate trece testul parlamentului dacă este susţinut de cel puţin 51 de deputaţi. Fracţiunea PAS are o majoritate confortabilă în Parlament de 63 de mandate.