POLITIC

Senatorul Radu Mihail: Cred că cetăţenii Republicii Moldova au ales UE, pentru că se află în număr mare în Europa. Au descoperit ce înseamnă drepturile şi libertăţile pe care UE le aduce

„Cred că cetăţenii Republicii Moldova au ales UE, pentru că se află în număr mare în Europa, muncind şi trăind acolo. Au descoperit ce înseamnă drepturile şi libertăţile pe care UE le aduce. Faţă de celelalte alegeri, aş spune că partenerul din UE care susţine R. Moldova şi care se va asigura că R. Moldova are un parcurs european corespunzător este România”, a declarat senatorul român Radu-Mihai Mihail, liderul grupului USR din Senatul de la Bucureşti, într-un interviu acordat în exclusivitate siteului www.tvrmoldova.md.

TVR MOLDOVA: Domnule Senator, au mai rămas zile numărate până la scrutinul din 11 iulie. Cum s-a văzut această campanie electorală din afara Republicii Moldova?
 
Radu Mihail: Din păcate, timpul vizibilităţii şi atenţiei acordate de România – nu am sesizat diferenţe prea mari faţă de celelalte campanii. A fost mult prea puţin prezentă în mass-media românească, a fost prea puţin prezentă în rândul oamenilor din România. Noi am încercat să atragem atenţia că este un moment istoric pentru Republica Moldova şi sper că vor fi foarte mulţi cetăţeni care vor vota în secţiile din Romînia, în pofida faptului că nu am avut acea mediatizare necesară a acestui eveniment important.
 
TVR MOLDOVA: Ce vă face să credeţi că aceste alegeri sunt atât de importante şi cu ce se deosebeşte acest scrutin de altele care au fost până acum?
 
Radu Mihail: Acum pentru prima oară, Republica Moldova are în faţă o răscruce foarte bine definită, între a alege o cale europeană, cu parcurs rapid, şi a rămâne într-o zonă neclară, undeva la marginea UE şi la marginea sferei de influenţă a Rusiei. Undeva, între două ape. Acum sper că lucrurile se vor putea clarifica şi cetăţenii vor ieşi la vot şi vor face acest lucru

TVR MOLDOVA: De 30 de ani, alegătorii Republicii Moldova au de ales între opţiunea estică, adică mai aproape de Rusia şi cea vestică, alături de familia europeană. Care credeţi că ar fi opţiunea cea mai benefică pentru cetăţenii basarabeni?
 
Radu Mihail: Cred că cetăţenii Republicii Moldova au ales UE, pentru că se află în număr mare în Europa, muncind şi trăind acolo. Au descoperit ce înseamnă drepturile şi libertăţile pe care UE le aduce. Faţă de celelalte alegeri, aş spune că partenerul din UE care susţine R. Moldova şi care se va asigura că R. Moldova are un parcurs european corespunzător este România. România a făcut paşi în a arăta cu adevărat că vrea să susţină R. Moldova cu fapte pe acest traseu.
 
TVR MOLDOVA: Domnule senator orice scrutin este o lecţie pentru clasa politică, dar şi pentru electorat. Ce lecţii au de învăţat basarabenii din acest scrutin?
 
Radu Mihail: Cred că experienţa democratică a R. Moldva s-a îmbogăţit foarte mult în urma ultimelor alegeri. S-a dezvoltat foarte mult democraţia, cu problemele inerente. Acum sunt la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi chiar am discutat în Comisia Permanentă despre situaţia din R. Moldova, despre cum vor fi trimişi observatori OSCE. Cred că R. Moldova, după aceste alegeri, poate deveni un exemplu de bună desfăşurare a unor alegeri şi de implicare a cetăţenilor în procesul democratic, pentru ţările din fostul bloc sovietic.

TVR MOLDOVA: Care ar trebui să fie agenda Chişinăului începând cu data de 12 iulie, pentru ca toate speranţele electoratului să fie puse în aplicare?
 
Radu Mihail: Nu vrem să dăm sfaturi, dar putem să explicăm din experienţa care am avut-o. Din perspectiva mea, sunt două elemente esenţiale. Primul şi cel mai important este justiţia. Noul Guvern şi noul Parlament trebuie să se asigure că o justiţie independentă devine funcţională cât mai repede. Al doilea pol important este tot ce înseamnă infrastructura, tot ce înseamnă legăturile cu Europa, respectiv cu România, tot ce înseamnă dezvoltarea economică, măsurile de bază care să stimuleze schimburile economice. Acestea sunt lucrurile cu care trebuie încput, repet, explicate din experienţa României.
 
TVR MOLDOVA: Prezenţa la urne este un indicator care poate influenţa rezultatul. De ce ar trebui basarabenii să fie activi şi să se prezinte la vot duminică?
 
Radu Mihail: Pentru că au putere, pentru că sentimentul că poţi să schimbi ceva în ţara în care te-ai născut, să o ajuţi să se dezvolte. Acesta este primul lucru. Al doilea lucru este bunăstarea persoanei şi a familiei. Tot ce avem pe masă de mâncare şi modul în care ne simţim bine în societate depinde de Guvernul pe care îl avem. Dacă nu avem un  cuvânt de spus la vot, nu putem apoi să avem pretenţii de la guvernare. De aceea, îndemn pe toată lumea să meargă la vot, oriunde s-ar afla. Cred că sunt condiţii ca, de data aceasta, votul să se desfăşoare mai bine în afara Republicii Moldova. Sper să avem o participare extraordinară şi, din punctul meu de vedere, sper la un rezultat care să ducă Republica Moldova spre Uniunea Europeană.