POLITIC

Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată de deputatul Eduard Smirnov

post-img

Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat. Decanul de vârstă, ca şi în legislatura precedentă, este deputatul Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani.

Parlamentul de legislatura a X-a se va convoca în şedinţa de constituire în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Potrivit articolului 63 (2) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul se întruneşte la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri.

La prima şedinţă Preşedintele Curţii Constituţionale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi. 

Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de constituire. 

După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului. În termen de 10 zile de la prima şedinţă, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza regulamentului propriu.