POLITIC

Şedinţă anunţată, apoi anulată. Guvernul totuşi s-a întrunit în spatele uşilor închise

post-img

Şedinţa operativă desfăşurată în această dimineaţă la Guvern a fost prezidată de şeful statului, Igor Dodon.

În cadrul întrunirii, membrii noului Guvern au discutat subiecte legate de preluarea mandatelor de către miniştri, „astfel încât tranziţia să fie rapidă şi sigură”.

“Modernizarea economiei, atragerea investiţiilor, crearea locurilor de muncă, creşterea nivelului de viaţă al oamenilor, dezvoltarea domeniilor sănătate şi educaţie, eficientizarea administrării fondurilor publice, îmbunătăţirea ordinii publice, continuarea reformei justiţiei - sunt doar o parte dintre obiectivele noastre”, a menţionat premierul Ion Chicu în cadrul şedinţei.

De asemenea, prim-ministrul a declarat că prioritar este elaborarea şi aprobarea unui Plan de Acţiuni, „care să se bazeze pe obiectivele fiecărei instituţii publice din subordinea şi coordonarea Guvernului”.

La rândul său, Igor Dodon le-a cerut noilor membrilor a Guvernului să-şi concentreze activitatea pe începerea sezonului rece şi pe depăşirea problemelor referitoare la livrarea gazului. Menţionăm că preşedintele a mai comunicat că le-a cerut reprezentanţilor Guvernului să vină cât mai rapid cu propuneri concrete referitor la foaia de parcurs pe care le-a înaintat-o.