POLITIC

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova

post-img

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova. Acest lucru a fost reiterat la întâlnirea ministrului Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici,cu ministrul Economiei din România, Dănuţ Andruşcă.

Printre subiectele abordate de oficiali au mai fost asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova, interconectarea ţării noastre la piaţa energetică europeană, atragerea investitorilor români şi impulsionarea relaţiilor comercial-economice. 

În cadrul întrevederii, miniştrii Chiril Gaburici şi Dănuţ Andruşcă au discutat despre deschiderea reprezentanţei companiei româneşti de transport a gazelor naturale „Transgaz”, la Chişinău. Ministrul Economiei şi Infrastructurii al Republicii Moldova a transmis felicitări companiei româneşti „Transgaz”, care împreună cu întreprinderea moldovenească SRL „Eurotransgaz” a câştigat concursul investiţional de privatizare a întreprinderii de stat „Vestmoldtransgaz”.

Ministrul român al Economiei, Dănuţ Andruşcă, a dat asigurări că ţara sa va continua să acorde Republicii Moldova asistenţă şi sprijin în realizarea proiectelor investiţionale privind interconexiunile la sistemul energetic al României nu doar pe dimensiunea gazelor naturale, dar şi pe cea a energiei electrice.

Anul trecut, volumul comerţului dintre Republica Moldova şi România a depăşit 1,3 miliarde de dolari. Totodată, cele mai multe întreprinderi străine care activează în ţara noastră au capital românesc.