Republica Moldova cere sprijinul României în negocierile cu UE
Sursa foto:infoprut.ro Vizualizari:

Republica Moldova cere sprijinul României în negocierile cu UE

„Dorim suportul părţii române în negocierile cu Uniunea Europeană, privind creşterea cotelor de export şi diversificarea gamei de produse exportate”. Solicitarea a fost făcută marţi de ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrevederea cu delegaţia Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României.

În cadrul întâlnirii, părţile au mai discutat despre armonizarea tarifelor de roaming şi, ulterior, eliminarea acestora, anunţă Infoprut.

România este partenerul principal al ţării noastre la capitolul comercial-economic, dar şi susţinătorul parcursului european de integrare prin alinierea la standardele europene. Republica Moldova este interesată de experienţa României în promovarea diplomaţiei economice, implementarea proiectelor în domeniul IT, comunicaţiilor, în special privind operarea tehnică a Serviciului unic de urgenţă şi consolidarea instituţională”, a declarat Chiril Gaburici.

La rândul său, copreşedintele Comisiei din partea Parlamentului României, Bogdan-Ionel Rodeanu, a reiterat faptul că România optează pentru realizarea proiectelor comune în economie, industrie, dezvoltare regională, energie, agricultură etc. În mod special, Bogdan-Ionel Rodeanu s-a referit la finalizarea proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piaţa energetică europeană, precum şi la sporirea eficienţei mecanismelor de control în punctele de trecere a frontierei în vederea fluidizării fluxurilor de persoane, mijloace de transport şi mărfuri.

Similare