POLITIC

Recomandări pentru activitatea antreprenorilor din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate

post-img

Partidul Acţiune şi Solidaritate a lansat trei seturi de recomandări care au menirea să simplifice activitatea antreprenorilor. În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii PAS au anunţat că sugestiile au fost formulate în urma mai multor consultări cu oamenii de afaceri.

Potrivit PAS, una dintre cele mai acute probleme este crearea locurilor de muncă bine plătite, iar cea mai eficientă metodă de a crea locuri de muncă este de a-i susţine pe antreprenori, cei care creează locurile de muncă, dar şi cei care dau dovadă de spirit de iniţiativă şi sunt în proces de deschidere a unei afaceri.

În urma consultării cu un grup de antreprenori, PAS vine cu recomandări adresate guvernului şi altor factori de decizie pentru a fi implementate în cel mai scurt timp. Printre acestea sunt: mai puţine controale; proceduri mai simple şi costuri mai mici; mai puţină birocraţie; mai puţine taxe şi impozite pentru cei mici.

Totodată, PAS anunţă crearea Consiliului Consultativ al Antreprenorilor, care se va întruni cel puţin o dată la 2 luni şi care va include aproximativ 30 de oameni de afaceri din diferite domenii de afaceri.

Aceste recomandări au potenţialul de a simplifica activitatea antreprenorilor şi de a-i ajuta să genereze mai multe locuri de muncă.