POLITIC

Reacţia Platformei „Pentru Moldova” la hotărârea Curţii Constituţionale privind dizolvarea Parlamentului

post-img

Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu e nici pe departe o rezolvare a crizei politice, ci aprofundarea ei. În loc de stabilitate şi gestionarea eficientă a crizei pandemice, Maia Sandu a dus această ţară şi oamenii acestei ţări spre nihilism, revoltă şi dezorganizare. Declaraţia a fost făcută de către Partidul Şor şi Platforma „Pentru Moldova”, după decizia CCM privind constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului.

„Preşedintele Maia Sandu şi-a tăiat nu doar ei craca de sub picioare, ci şi tuturor oamenilor care aşteptau soluţii pentru probleme lor, în plină criză  economică, pandemică şi socială. Iar soluţia nu sunt alegerile. Şi oamenii ştiu asta. Oamenii înţeleg asta. Maia Sandu este astăzi în război nu doar cu oponenţii ei politici, ci şi cu o întreagă ţară. Însă va pierde acest război. Păcat doar că, odată cu ea, victime colaterale vor deveni şi mulţi alţi oameni, care n-au nicio vină că au un astfel de preşedinte, un preşedinte care s-a cocoţat pe orgoliile ei şi nu vrea să coboare în ruptul capului de pe piedestalu-i imaginar. Noi nu ne temem de alegeri anticipate. Suntem sigur pe noi şi pe victoria noastră. Dar orice îmbolnăvire, orice moarte de COVID-19 din timpul alegerilor, din timpul campaniei electorale, va fi pe conştiinţa Maiei Sandu”, se arată în reacţie.

Citeşte şi: Ultima oră! Alegerile anticipate pot avea loc. Decizia Curţii Constituţionale