POLITIC

Rapoartele financiare ale formaţiunilor politice vor fi prezentate către CEC până la 31 martie

post-img

Raportul va fi prezentat Comisiei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 294/2007 privind partidele politice şi a Regulamentului privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea CEC nr. 4401/2015.

Raportarea va fi realizată atât în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar”, cât şi pe suport de hârtie, conform modelelor de documente stabilite şi aprobate în acest sens, care, ulterior, vor fi făcute publice, fiind plasate la rubrica „Finanţarea”, secţiunea “Finanţarea partidelor prin Control financiar”, pe pagina oficială a Comisiei www.cec.md.

Partidele politice ale căror venituri sau cheltuieli anuale depăşesc un milion de lei sunt obligate să efectueze auditul rapoartelor privind gestiunea financiară cel puţin o dată la 3 ani. Raportul de audit, împreună cu raportul anual privind gestiunea financiară a partidului politic, va fi expediat Comisiei Electorale Centrale, iar în cazul în care partidul politic a beneficiat de alocaţii de la bugetul de stat – şi Curţii de Conturi.

CEC atrage atenţia că neprezentarea raportului privind gestiunea financiară în termenul şi formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale privind gestiunea financiară a partidelor politice, faptă ce se consideră contravenţie şi este pasibilă de răspundere contravenţională.