POLITIC

PUN a depus denunţ la Procuratura Generală împotriva Partidului Politic Şor

post-img

Partidul Unităţii Naţionale (PUN) a depus astăzi un denunţ penal la Procuratura Generală şi-i cere să stabilească dacă Partidul Politic Şor a încercat sau a ascuns identitatea persoanelor care au făcut donaţii în campania electorală pentru alegerile locale din Chişinău şi dacă în spatele acestor donaţii ar sta organizaţii criminale de peste hotare, transmite IPN.

Anatol Şalaru spune că societatea asistă, cu acordul puterii, la o serie de atacuri obraznice din partea lui Ilan Şor la adresa opoziţiei, în stilul anilor 1990. Potrivit lui Anatol Şalaru, Ilan Şor, „unul dintre artizanii furtului miliardului şi om al Moscovei”, ameninţă ziarişti şi oameni politici care îi sunt incomozi. Totodată, foloseşte banii din miliardul furat pentru a-şi forma o imagine de om politic respectabil.

„Nu este posibil ca instituţiile statului să permită unui infractor de talie internaţională, implicat în unul dintre cele mai mari furturi din istoria Europei, să-şi facă de cap nestingherit. Cred că există destul de multe indicii ca Procuratura să lanseze o anchetă penală pentru că acei bani folosiţi de Şor vin cu siguranţă nu de la oameni cinstiţi, ci din zone criminogene”, a spus Anatol Şalaru.

Preşedintele executiv PUN afirmă că în campania electorală pentru Primăria municipiului Chişinău Ilan Şor a folosit bani primiţi de la Moscova. Lucru confirmat chiar de către instanţa de judecată, care a exclus-o din cursa electorală pe candidata formaţiunii respective, Reghina Apostolova. Potrivit lui Anatol Şalaru, deşi a trecut ceva timp de la alegerile locale, autorităţile încă nu au confiscat acei bani, aşa cum prevedea legea, nici nu au iniţiat vreo anchetă pentru a verifica dacă acei bani nu vin din zone ale criminalităţii organizate.