POLITIC

PSRM va cere Curţii Constituţionale claritate privind sancţiunile ce pot fi impuse Maiei Sandu, dacă nu înaintează un candidat la funcţia de premier

Partidul Socialiştilor îi cere preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru până pe întâi februarie. După ședința Executivului Politic al PSRM, liderul partidului, Igor Dodon, a anunţat că socialiştii vor cere Curţii Constituţionale claritate privind sancţiunile ce pot fi impuse unui şef de stat, care nu desemnează un candidat la funcţia de premier.

Igor Dodon a ameninţat cu proteste dacă preşedintele Republicii Moldova nu va desemna un premier până la sfârşitul acestei luni.

IGOR DODON, preşedinte PSRM: „În aceste condiţii, PSRM cere în mod categoric preşedintului desemnarea unui prim-ministru până la data de 1 februarie. La 1 februarie se deschide sesiunea parlamentară. Noi pregătim mai multe iniţiative, unele referitoare şi la preşedinte. Preşedintele dacă continuă cu aceste chestii, asta este uzurparea puterii de stat şi eu sunt ferm convins că în faţa Preşedinţiei, noi, şi eu împreună cu colegii mei şi împreună cu mii şi zeci de mii de oameni vom fi la proteste.

Igor Dodon a subliniat că PSRM se pregăteşte să o sancţioneze pe Maia Sandu.

IGOR DODON, liderul PSRM: „Mâine dimineaţă, colegii mei o să se adreseze la Curtea Constituţională referitor la două întrebări. Prima. Care este termenul maxim al preşedintelui să desemneze candidat după demisia premierului, guvernului? Şi doi, care sunt sancţiunile pentru preşedintele ţării, în caz că nu desemnează candidat la funcţia de prim-ministru?”

Contactată de TVR Moldova, Sorina Ştefârţă, purtător de cuvânt al şefului statului, a spus că Maia Sandu îi va răspunde liderului PSRM, după ce va reveni de la Bruxelles.