POLITIC

PSRM va anunţa candidaţii la funcţia de primar a municipiilor Chişinău şi Bălţi în această duminică

post-img

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va participa la alegerile locale anticipate din municipiile Chişinău şi Bălţi. Candidaţii pentru funcţiile de primar vor fi anunţaţi duminică, 18 martie.

Potrivit unui comunicat de presă, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, a menţionat că partidul va înainta candidaţi puternici, atât la Chişinău cât şi la Bălţi. 

Candidaţii la primariile municipiilor Chişinău şi Bălţi vor fi anunţaţi duminică, 18 martie, în cadrul şedinţei extinse a activului PSRM, care va avea loc la Chişinău.

Amintim că până acum, liderul PPDA, Andrei Năstase, este singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al municipiului Chişinău.