POLITIC

PSRM sesizează Curtea Constituţională

Partidul Socialiştilor cere Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea legii prin care terenul Stadionului Republican urma să fie vândut Statelor Unite pentru constituţia unei noi ambasade la Chişinău. Socialiştii invocă motivul nerespectării procedurii juridice. Legea a fost promulgată în 2018, de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, pentru că şeful statului, Igor Dodon, era suspendat temporar din funcţie.

După ce Curtea Constituţională a suspendat efectele legii cu privire la Stadionul Republican, socialiştii cer Înaltei Instanţei s-o declare neconstituţională.

VASILE BOLEA, deputat PSRM: Ne adresăm curţii constituţionale cu această sesizare ca să verifice constituţionalitatea acestei legi care este încă în vigoare după decizia CC de suspendare a legii privind abrogarea legii cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil.

Socialiştii spun că, în 2018, legea prin care s-a acceptat înstrăinarea terenului ar fi fost promulgată contrar Constituţiei. Igor Dodon a refuzat atunci, de două ori, să promulge documentul, şi a fost suspendat termporar din funcţie. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a preluat atribuţiile.

VASILE BOLEA, deputat PSRM: Noi considerăm că ultima procedură şi anume semnarea ei de către Andrian Candu la acel moment, prin asta s-a viciat procedura şi putem constata că acea lege a fost promulgată de o persoană neîmputernicită, conform Constituţiei şi urmează această lege să fie lovită de nulitate.

În urmă cu o săptămână, deputaţii PSRM şi SOR au anulat decizia prin care terenul Stadionului Republican urma să fie oferit Statelor Unite ale Americii pentru construcţia unei noi ambasade. Deşi Curtea Constituţională a suspendat efectele legii, până la examinarea cauzei, preşedintele Igor Dodon s-a grăbit deja să o promulge.