POLITIC

PSRM: Joi va avea loc şedinţa executivului politic al partidului, pentru a se decide planul de acţiuni

Azi expiră ultimatumul socialiştilor dat preşedintelui Maia Sandu prin care i se cere să desemneze un candidat la funcţia de premier. Până acum, Preşedinţia nu a reacţionat, iar socialiştii au anunţat deja într-un comunicat de presă, că joi, vor decide la şedinţa executivului politic al partidului asupra următorului plan de acţiuni.

Declaraţia PSRM: „PSRM constată cu regret că Preşedinţia continuă să refuze dialogul propus de mai multe partide politice din Parlament, refuză în continuare să se conformeze Constituţiei şi să pună în aplicare hotărârile Curţii Constituţionale. Acest comportament este unul care întruneşte elemente clare de uzurpare a puterii de stat, atât dacă sunt privite prin prisma răspunderii penale, cât şi prin cea politică.”

Anterior, preşedintele Sandu a declarat că nu răspunde la ultimatumurile unor partide politice. Şeful statutului a dat de înţeles că nu o va înainta pe Mariana Durleşteanu la funcţia de premier, aşa cum a propus PSRM. Maia Sandu a spus că aşteaptă ziua de 23 martie, când se vor împlini 3 luni de la demisia Guvernului Chicu şi va cere Curţii Constituţionale să decidă asupra dizolvării parlamentului. Totuşi, potrivit legii supreme, anticipatele pot fi declanşate dacă există două tentative eşuate de învestire a unui cabinet de miniştri într-o perioadă de trei luni. Parlamentul mai poate fi dizolvat dacă nu adoptă legi timp de 3 luni.