POLITIC

PSRM a publicat din greşeală lista cu potenţialii câştigători pe circumscripţiile uninominale

post-img

PSRM se aşteaptă să câştige în 37 din cele 46 de circumscripţii uninominale, cu excepţia regiunii transnistrene. Socialiştii cred că vor câştiga în toate sectoarele Chişinăului, cu excepţia unei suburbii, precum şi în toate raioanele din nordul şi sudul ţării.

Pe dinafara clasamentului intern au rămas circumscripţiile unde candidează Vlad Plahotniuc, Pavel Filip, Constantin Ţuţu, Monica Babuc, dar şi Orheiul, unde ar urma să candideze Ilan Şor.

Potrivit prognozelor partidului, candidaţii socialişti vor ceda doar în nouă raioane din regiunile centrale ale Republicii Moldova. Acest lucru este evidenţiat de lista de candidaţi PSRM, care a fost publicată pe site-ul partidului.

Newsmaker face trimitere la un document publicat pe site-ul socialiştilor, miercuri, 26 decembrie. La scurt timp documentul a fost şters de pe platforma online, însă jurnaliştii au reuşit să-l salveze. Documentul conţine întreaga listă a candidaţilor pe circumscripţii, iar în dreptul mai multor nume - mai exact 37 - stă un asterisc. La sfârşitul documentului scria şi ce înseamnă steluţa: „* - Circumscripţia unde candidatul PSRM va trece”,  scrie newsmaker.md.