POLITIC

PSRM a decis să iniţieze negocieri pentru crearea unei coaliţii cu PDM

post-img

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a decis să iniţieze negocieri pentru crearea unei coaliţii cu Partidul Democrat (PDM). Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Republican al PSRM, ce a avut loc astăzi, 4 martie.

„PSRM regretă faptul că foştii parteneri politici din Blocul ACUM nu au răspuns la nenumăratele apeluri de a reveni la dialog şi a găsi împreună consensul, ce să aducă stabilitatea politică necesară, preferând, în locul dialogului, să insiste pe organizarea de alegeri anticipate, ce ne-ar aduce oricum din nou la masa negocierilor, însă cu nişte costuri enorme pentru cetăţeni şi ţară. Le-am lăsat suficient timp foştilor colegi de alianţă din PAS şi PPDA pentru a se clarifica pe intern, pentru a depăşi anumite neînţelegeri, care au dus la destrămarea coaliţiei. Astăzi suntem în situaţia să constatăm faptul că opţiunea fermă a Blocului ACUM a rămas organizarea alegerilor anticipate, nu se doreşte revenirea la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute împreună”, se spune într-un comunicat emis de PSRM.

În context, potrivit formaţiunii, Consiliul Republican al PSRM a analizat cele trei posibile scenarii rămase: 1) menţinerea situaţiei actuale, cu un guvern fără suport politic stabil; 2) parteneriat politic cu PDM, care este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă; 3) alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, odată cu cele prezidenţiale.
 
„Ca urmare, conducerea partidului a primit mandatul de a purta negocieri şi a încheia parteneriate politice pentru asigurarea unei guvernări stabile, care să-şi poată îndeplini cu maximă eficienţă programul de activitate pînă în 2023. La baza unei posibile viitoare alianţe politice va sta acelaşi acord politic semnat de PSRM cu Blocul ACUM, un document agreat de societate şi de partenerii internaţionali. În cazul în care semnarea unui acord politic de formare a majorităţii parlamentare nu va fi posibil, partidele, care nu vor accepta dialogul sau vor bloca activitatea Guvernului Chicu, să-şi asume în faţa cetăţenilor declanşarea alegerilor parlamentare anticipate”, se mai spune în comunicatul de presă, emis de formaţiune.