POLITIC

PSRM a convocat Consiliul Republican. La şedinţă a participat şi Igor Dodon

post-img

Republica Moldova a intrat în aceasta săptămână într-o perioadă nouă, după învestirea Guvernului condus de către prim-ministrul Ion Chicu. Cetăţenii Republicii Moldova aşteaptă rezultate pozitive de la guvernare şi trebuie depuse toate eforturile pentru a îmbunătăţi situaţia din ţară. Sunt declaraţii făcute de către şeful statului, Igor Dodon, care anunţă pe Facebook că, la invitaţia Partidului Socialiştilor, a participat astăzi la şedinţa Consiliului Republican al formaţiunii.

Referindu-se la sarcinile pentru următoarea perioadă, dar şi la planul de acţiuni pe dimensiunea social-economică pentru anul 2020, Igor Dodon a „asigurat membrii formaţiunii că au toate şansele să transforme Republica Moldova într-un mare şantier de construcţie, unde vor fi realizate proiecte majore de infrastructură ceea ce va impulsiona creşterea economică”.

Şeful statului a mai menţionat că a solicitat „întregii echipe să nu se lase cuprinşi de euforie, deoarece evaluarea activităţii lor se va face în baza rezultatelor concrete şi nu a lozincilor”. Igor Dodon  a „îndemnat fiecare primar şi consilier imediat să înceapă lucrul în vederea realizării obiectivelor propuse”.