POLITIC

Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului a fost votat în două lecturi

post-img

Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, propus de către deputaţii Partidului Democrat şi cei ai Grupului parlamentar Popular European, a fost votat joi, 7 decembrie, de Parlament, în două lecturi, cu 61 de voturi.

Proiectul a fost criticat de către deputaţii Partidului Comuniştilor, care au părăsit sala de şedinţe până ca acesta să fie supus votului. PSRM, care la fel a criticat iniţiativa, a propus votarea nominală a proiectului „pentru a vedea cine şi în ce mod îşi asumă responsabilitatea”, însă iniţiativa nu a fost susţinută, transmite IPN.

Prin acest proiect se propune de a introduce noţiunea de securitate informaţională, care va reprezenta un ansamblu de măsuri pentru a asigura protecţia persoanelor, societăţii şi statului de eventuale tentative de dezinformare sau informare manipulatoare din exterior. În vederea asigurării securităţii informaţionale a statului, se permite transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic doar care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Proiectul prevede sancţiuni sub formă de amendă de la 40 de mii de lei la 70 de mii de lei pentru radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care vor încălca prevederile legii respective. Pentru încălcarea repetată a acestor prevederi amenda va constitui de la 70 de mii de lei la 100 de mii de lei. După aplicarea graduală a sancţiunilor, ar putea fi retrasă licenţa de emisie.

Proiectul a fost votat în două lecturi, cu susţinerea a 61 de deputaţi. Vlad Batrâncea a declarat că PSRM va contesta şi procedura de vot, dar şi legea.