POLITIC

Pro Moldova îşi îndeamnă simpatizanţii să o susţină pe Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidenţiale

post-img

Pro Moldova îndeamnă alegătorii şi simpatizanţii săi să susţină candidatul dreptei Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidenţiale, care se va desfăşura la 15 noiembrie 2020. Într-un comunicat al partidului se spune că Pro Molova rămâne împotriva lui Igor Dodon.

„Am o mare admiraţie şi un profund sentiment de respect pentru toţi cei care au reuşit să ajungă la secţiile de vot, chiar dacă autorităţile nu au pregătit alegerile conform situaţiei pandemice, refuzând apelurile noastre de organizare a unor audieri pentru a depista în Parlament lacunele din instrucţiuni. Vreau să mulţumesc tuturor oamenilor din diasporă care au stat ore bune la coadă pentru a vota, iar mulţi dintre ei au parcurs distanţe uriaşe pentru a ajunge la secţiile de vot. Avem un popor minunat, iar acest popor sigur merită un preşedinte mai bun decât poate fi Dodon vreodată”, a menţionat Andrian Candu, potrivit comunicatului. 

Amintim, conform rezultatelor alegerilor primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Igor Dodon se va duela cu Maia Sandu în cel de-al doilea scrutin, care va avea loc la 15 noiembrie.