POLITIC

Prim-ministrul Maia Sandu la Bruxelles: „Diaspora poate ajuta la dezvoltarea Republicii Moldova”

post-img

Prim-ministrul Maia Sandu a avut, La Bruxelles, o întâlnire cu cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în Belgia, în seara zilei de 3 iulie.

Cetăţenii Republicii Moldova au propus crearea unei platforme dedicate diasporei, unde ei ar putea să-şi ofere sprijinul şi să participe la pregătirea şi implementarea diverselor proiecte. Discuţiile au vizat şi subiecte concrete din domenii specifice – reformele în justiţie, proiectele în energie, crearea condiţiilor pentru creşterea investiţiilor străine, lupta cu evaziunea fiscală.

Premierul Maia Sandu a asigurat cetăţenii Republicii Moldova prezenţi la întâlnire că noul guvern este disponibil să colaboreze cu diaspora pe implementarea proiectelor şi să utilizeze sprijinul cetăţenilor basarabeni. „Vă chem acasă. Vă invit să veniţi la Chişinău şi să participaţi în concursurile pentru diverse funcţii publice. Următorul pas esenţial după curăţarea instituţiilor statului este aducerea unor profesionişti integri în funcţii-cheie. Şi dumneavoastră sunteţi acei profesionişti”, a subliniat Maia Sandu.

În acest context, a fost menţionat proiectul lansat de societatea civilă plus373 prin care grupul de iniţiativă şi-a propus să adune o bază de date cu talente manageriale care ar putea fi utilizată de Guvernul de la Chişinău pentru poziţiile importante din stat. Guvernul condus de Maia Sandu susţine această iniţiativă şi va utiliza tot sprijinul oferit în acest sens.