POLITIC

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, are dreptul să numească un procuror general interimar

Preşedintele Igor Dodon obţine dreptul de a numi un procuror interimar la Procuratura Generală, pe perioada desfăşurării concursului pentru funcţie. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de majoritatea parlamentară. În timp ce guvernarea PSRM-ACUM spune că astfel este exclusă posibilitatea ca interimatul funcţiei să fie preluat de o persoană dubioasă, opoziţia acuză puterea de partajarea politică a funcţiei de şef al Procuraturii Generale.

Potrivit proiectului aprobat de majoritatea parlamentară, în cazul în care intervine vacanţa funcţiei de procuror general, preşedintele Republicii Moldova, la propunerea CSP-ului, obţine dreptul de a numi un procuror interimar pe perioada desfăşurării concursului.

„Atât timp cât va dura concursul pentru selectarea unui procuror liber, independent, procuratura trebuie să acţioneze şi acest lucru nu poate fi asigurat cu lăsarea acolo a sculelor lui Plahotniuc”, a declarat Alexandru Slusari, vicepreşedintele Parlamentului.

„Asta nu înseamnă că vom vota în mod automat orice candidatură care vine de la Dodon. Ne dorim ca interimatul să revină unei persoane cu verticalitate, profesionistă”, precizează deputatul blocului ACUM Iurie Reniţă.

Opoziţia spune însă că dreptul preşedintelui Dodon de a numi un procuror interimar la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor reprezintă o împărţeală a funcţiilor în stat pe criterii politice.

„Scopul este de a numi un interimar comod şefului statului. Doar că se face cu încălcarea constituţiei şi a principiilor de independenţă a procuraturii”, susţine deputatul PDM Sergiu Sîrbu.

„Preşedintele Republicii Moldova are competenţe constituţionale la numirea procurorului general doar la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, dacă se intervine cu astfel de schimbări se schimbă ideea, conceptul şi se ştirbeşte din independenţa instituţiei”, menţionează deputatul PDM, Andrian Candu.

În urmă cu o săptămână, procurorul general Eduard Harunjen şi-a dat demisia invocând motive de sănătate. În baza cererii de demisie, preşedintele Igor Dodon a semnat decretul de eliberare a acestuia din funcţie.