POLITIC

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a încheiat vizita de două zile la Bruxelles

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a încheiat vizita de două zile la Bruxelles cu o şedinţă la care a discutat cu membrii delegaţiei legislativului european la Comitetul de asociere parlamentar UE-Republica Moldova. La şedinţa prezidată de copreşedintele Comitetului Siegfried Mureşean, oficialii au abordat evoluţia relaţiei dintre UE şi Chişinău, cooperarea mai strânsă în diferite domenii, reforma justiţiei şi intensificarea luptei împotriva corupţiei.

SIEGFRIED MUREŞAN, eurodeputat, România: „Am avut, în cadrul discuţiei, acum, cu doamna prim-ministru, în cadrul Parlamentului European, ocazioa să discutăm despre sprijin, creşterea sprijinului pentru întreprinderile afectate, în Republica Moldova. Inclusiv, despre măsurile deja luate de guvern, în sprijinul pensionarilor. Despre creşterea comerţului, a schimburilor comerciale între Republica Moldova şi UE, despre implementarea Acordului de Asociere şi, am gândit împreună, noi zone."

La rândul său, Natalia Gavriliţa le-a mulţumit eurodeputaţilor pentru aprobarea ajutorului financiar de 600 de milioane de euro oferit de UE Republicii Moldova şi a dat asigurări că banii vor fi folosiţi exclusiv pentru creşterea nivelului de trai al oamenilor.

NATALIA GAVRILIŢA, prim-ministrul Republicii Moldova: „Unul din angajamentele noastre este să îmbunătăţim condiţiile de trai în localităţile Republicii Moldova. Am discutat cum putem asigura ca asemenea proiecte locale, atât din partea UE, cât şi din partea statelor membre şi a României, să poată cât mai repede în localităţile Republicii Moldova. Am vorbit şi despre viitorul Moldovei în UE, să fim ambiţioşi."

La finalul vizitei la Bruxelles, Natalia Gavriliţa a mai avut întâlniri importante, inclusiv cu Comisarul european pentru energie Kadri Simson şi cu cel pentru transporturi Adina Vălean. Premierul Republicii Moldova a discutat şi cu reprezentanţii diasporei din Belgia cărora le-a vorbit despre planurile actualului guvern de la Chişinău de a crea condiţii pentru revenirea acasă a basarabenilor care muncesc peste hotare.