POLITIC

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu un grup de deputaţi francezi: „Nimeni nu se poate opune unei ţări întregi”

post-img

Prim-ministrul Maia Sandu s-a întâlnit vineri, 27 septembrie, cu delegaţia Grupului de prietenie Franţa-Moldova, din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Franceze. Premierul şi-a exprimat condoleanţele în legătură cu trecerea în nefiinţă a fostului preşedinte Jacques Chirac.

Pe parcursul întrevederii, şefa executivului a informat oaspeţii din Franţa despre ultimele evoluţii social-politice din Republica Moldova. „Cea mai mare provocare pentru acest guvern este să redea cetăţenilor încrederea în propria lor ţară şi mai ales în justiţie. Chiar acum, în timp ce discutăm, are loc adunarea extraordinară a judecătorilor, prin care unele forţe speră să poată opri curăţarea justiţiei. În această reformă avem susţinerea cetăţenilor. O vom continua, pentru că nimeni nu se poate opune unei ţări întregi”, a declarat Maia Sandu, potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului.

Preşedintele Grupului de prietenie Franţa-Moldova, Jean-Michel Mis, a exprimat aprecierea pe care o are Franţa pentru eforturile Guvernului de a promova reforme. Oficialul a menţionat că Moldova poate conta pe suportul deputaţilor francezi, nu doar în cadrul Adunării Naţionale, ci şi în cadrul altor foruri europene, cum ar fi Consiliul Europei.

Părţile au abordat mai multe aspecte ale colaborării moldo-franceze, printre care: recunoaşterea permiselor de conducere, oportunităţile de investiţii în Moldova, securitatea regională, colaborarea culturală şi lingvistică. Domeniile de interes ale economiei moldoveneşti, în viziunea deputaţilor francezi, sunt exportul produselor agricole, energia solară şi eoliană, infrastructura drumurilor şi a căilor ferate. 

Maia Sandu şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de Franţa în promovarea agendei europene de reforme a ţării noastre. „Acordul de Asociere cu UE stă la baza activităţii acestui Guvern. Suntem bucuroşi că Franţa şi-a exprimat interesul de a investi în proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul Chişinău-Ungheni şi în alte proiecte de infrastructură menite să conecteze Moldova la spaţiul european”, a menţionat premierul.