POLITIC

Premierul Maia Sandu a avut întrevederi cu conducerea de vârf a Lituaniei

post-img

Premierul Maia Sandu, care se află într-o vizită la Vilnius, a exprimat recunoştinţa pentru susţinerea politică pe care Guvernul Lituaniei o acordă Republicii Moldova în realizarea reformelor structurale şi a obiectivelor sale prioritare. În cadrul întrevederii cu omologul său lituanian, Saulius Skvernelis, Maia Sandu a mulţumit şi pentru acordarea asistenţei pentru dezvoltare şi expertiza necesară, în calitate de membru al Uniunii Europene, de partener bilateral şi membru NATO.

Şefa executivului a dat asigurări că planul de acţiuni al Guvernului se va baza pe implementarea Acordului de Asociere cu UE. „Ne-am propus ca în cel mai scurt timp să fie întreprinse un şir de acţiuni menite să asigure o justiţie independentă, cu judecători şi procurori profesionişti, să construiască instituţii puternice şi eficiente în lupta împotriva corupţiei, dar şi ca toţi cetăţenii, mai ales cei cu venituri mici, să simtă o îmbunătăţire a nivelului de trai”, a subliniat premierul, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

La rândul său, premierul Saulius Skvernelis a ţinut să evidenţieze că Lituania susţine ferm Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere, precum şi în alte domenii concrete legate de procesul de integrare europeană, sprijinind demersurile Republicii Moldova în capitalele europene.

Părţile s-au mai arătat deschise faţă de continuarea negocierilor pentru semnarea Acordului interguvernamental privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere şi a Acordului bilateral privind reducerea taxelor pentru roaming.

Tot în cadrul vizitei sale la Vilnius, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întâlnire oficială cu preşedintele legislativului Lituaniei, Viktoras Pranckietis. Interlocutorii au făcut schimb de opinii în legătură cu fortificarea relaţiilor interparlamentare şi a schimbului de experienţă între legislativele de la Chişinău şi Vilnius, evidenţiind totodată importanţa schimbului de experienţă şi preluării bunelor practici europene în Republica Moldova.

În cadrul vizitei sale oficiale la Vilnius, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda. Premierul moldovean a accentuat că unica soluţie de dezvoltare a Republicii Moldova este integrarea în UE în vederea asigurării democraţiei, respectării drepturilor omului şi a unui nivel de trai înalt pentru cetăţenii ţării.

În cadrul vizitei, Maia Sandu a mai avut o întrevedere cu Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei. Oficialii au examinat posibilitatea reluării activităţii Comisiei mixte moldo-lituaniene pentru integrare europeană în cadrul căreia să fie discutate chestiunile care vizează atât integrarea europeană, cât şi cooperarea economică.