Anul 2021 a fost marcat de o escaladare a ameninţărilor de aplicare a forţei şi a unei posibile intervenţii militare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia aplică o tactică hibrid de destabilizare internă, folosindu-se de resursele/instrumentele (levers & leverages), încercând să forţeze abdicarea la suveranitate a mai multor state independente, obţinând în schimb acceptarea unui rol de patron geopolitic asupra întregului spaţiu ex-sovietic. În cazul în care Rusia ar reuşi să-şi impună hegemonia, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova ar trebui să renunţe la aspiraţiile de integrare în spaţiul european şi euro-atlantic, după modelul baltic, ajungând să graviteze ireversibil pe orbita geopolitică a Rusiei.

Evenimentele militare din estul Ucrainei, recuperarea controlului asupra administraţiei de la Minsk, utilizarea valurilor de emigranţi pentru a destabiliza frontiera cu Polonia şi Lituania în 2021, se vor extinde şi în 2022, chiar dacă discuţiile vor părea că pe moment, mai mult sau mai puţin, satisfac pe toată lumea. Atacurile şi ameninţările vor căpăta noi şi noi forme, prin aplicarea scenariilor mai vechi, însă adaptate de fiecare dată noilor circumstanţe. Propaganda şi ştirile false vor rămâne principala armă a războiului informaţional. Chiar dacă, vor fi înregistrate şi anumite riposte, impactul acestora va diviza tot mai mult societatea şi va crea probleme tot mai serioase în diverse state occidentale. 

Pe plan intern, în lipsa alegerilor şi în condiţiile unei guvernări monocolore confortabile, anul 2022 va fi unul relativ liniştit şi stabil politic. Republica Moldova va rămâne total dependentă de relaţiile dintre Vest şi Est, accentuând calitatea sa de consumator de securitate regională şi victimă sigură a războiului hibrid, care durează deja de 3 decenii. Republica Moldova cel mai probabil nu va fi atacată militar, fiind mult mai eficiente atacurile şi provocările asupra sectoarelor sale vulnerabile, precum cel economic şi/sau energic. Anul 2021 a fost un an în care regimul de la Tiraspol şi-a consolidat nesperat de mult poziţiile. Sub protectoratul fondatorilor săi, Tiraspolul şi-a păstrat controlul asupra surselor de venit şi a tuturor butoanelor sau fluxurilor financiare importante. În umbra relaţiilor tensionate şi a riscurilor unui război între Rusia şi Ucraina, din cauza  crizelor politice interne, Republica Moldova nu a fost capabilă în 2021 să avanseze în problematica transnistreană. Mai mult, contrar aşteptărilor, noua guvernare nici nu a iniţiat consultări asupra unei noi politici pe acest domeniu.

Mai grav, comportamentul pasiv şi lipsa de reacţie la unele situaţii, creează impresia unei totale confuzii şi lipsă de înţelegere a modului în care problemele legate de situaţia din stânga Nistrului pot sau trebuie abordate şi rezolvate. Nu avem nicio certitudine că anul 2022 ar putea fi productiv pentru procesul de reglementare a problemei transnistrene sau că ar exista premise pozitive pentru ca Republica Moldova să-şi asigure implementarea obiectivelor legate de întărirea securităţii naţionale în regiunea de conflict. Din păcate, Republica Moldova rămâne ostatic unor concepte perimate utilizate de unii oficiali în reglementarea conflictului, iar acestea influenţează şi deciziile luate de către actualul guvern, influenţează şi contribuţia redusă a partenerilor occidentali la căutarea unor soluţii fezabile într-un format impracticabil de negocieri, în care Republica Moldova este clar dezavantajată, iar statutul participanţilor la negocierile ”5+2” este inegal, asimetric şi vetust. În absenţa unui efort de revizuire a politicilor sale de reintegrare, strategic şi politic, actualul guvern va fi obligat să se mişte strict defensiv, obligat să accepte adeseori acţiuni şi provocări de nepermis, care ar putea să se re-intensifice în contextul mai larg al presiunilor Rusiei asupra Ucrainei, operând ca nişte vase comunicante.

La fel ca în anii precedenţi, în condiţiile în care lipsesc elementele descrise (viziunea, strategia, coordonarea etc.) probabil că Chişinăul va fi forţat să îşi păstreze rolul de „pompier voluntar”, şovăind asupra unor acţiuni noi, consumându-şi resursele modeste la rezolvarea unor probleme minore. Reacţiile confuze, întârziate sau lipsa acestora demască o oarecare frică dar şi absenţa unor personalităţi politice cu viziuni clare privind tratarea problemelor, abordarea subiectelor importante şi luarea eficientă a deciziilor. De asemenea, autorităţilor le lipseşte viziunea asupra faptului şi modului în care ar putea şi ar trebui abordate problemele privind drepturile şi libertăţile omului în stânga Nistrului. Deşi există o serie de chestiuni importante, autorităţile constituţionale de la Chişinău rămân indiferente sau neimplicate în eforturile locuitorilor şi cetăţenilor din regiunea transnistreană dar şi ale societăţii civile de la Chişinău. 

Garanţiile şi aspectele privind drepturile şi libertăţile locuitorilor din estul Republicii Moldova ar trebui să capete un rol esenţial şi să nu mai fie abordate formal sau superficial. Drepturile omului nu pot fi negociate şi nu sunt noţiuni abstracte. Mai ales, aceste realităţi nu pot fi ignorate, dacă rata de încarcerare în teritoriul necontrolat de Chişinău (435 de deţinuţi la 1000 de locuitori), este cea mai mare din tot spaţiul european (media europeană fiind de 103 la 1000 ) şi o depăşeşte chiar şi pe cea din Federaţia Rusă (356 la 1000 ). În condiţiile în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a emis deja 50 de Hotărâri în 78 de cauze transnistrene, constatând lipsa garanţiilor minime în acest teritoriu, este de datoria autorităţilor constituţionale de la Chişinău să preia iniţiativa şi să obţină executarea acestor Hotărâri în mod eficient dar şi să obţină garanţii reale pentru toţi locuitorii regiunii respective.

Dezlegarea acestui „nod” de probleme este un proces foarte complicat, însă nu imposibil de realizat. Anul 2022 poate oferi o şansă bună acestui proces, în cazul în care autorităţile constituţionale vor avea capacitatea să înţeleagă problemele, sub toate aspectele lor, şi să implice în mod corect şi democratic toţi actorii relevanţi, inclusiv locuitorii regiunii transnistrene, într-un proces de prioritizare şi identificare a soluţiilor.