POLITIC

PPR consideră plecarea lui Vlad Ţurcanu la PUN drept trădare. Partidul şi-a ales un nou conducător

post-img

Partidul Popular Românesc consideră demisia lui Vlad Ţurcanu de la conducerea acestui partid şi trecerea la Partidul Unităţii Naţioanale, condus de Octavian Ţîcu drept un gest „nedemn, necolegial şi lipsit de respect faţă de toţi cei care l-au învestit cu încrederea lor la ultimul congres şi în ultima campanie electorală”.

Potrivit unui comunicat al PPR, „plecarea subită, abruptă, impropriu şi denaturat motivată” a fostului preşedinte Ţurcanu, a demonstrat „lipsa calităţilor lui de lider, caracterul unui parvenit în politică pe criterii meschine, oportuniste”, calificându-se plecarea sa drept o trădare.

Din aceste considerente, PPR a ales, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional, un preşedinte interimar  - Tatiana Potîng, membră-fondatoare a PPR, până în prezent - vicepreşedintă a partidului. Aceasta va ocupa funcţia până la următorul Congres. 

De asemenea, în cadrul şedinţei a fost dezbătut raportul grupului delegat de executivul partidului să reprezinte formaţiunea la acţiunile desfăşurate în consens de mai multe partide unioniste în vederea construcţiei Mişcării Politice UNIREA. Consiliul a examinat şi redactat textul Acordului de constituire a Mişcării care va fi semnat de liderii partidelor constitutive în una din zilele săptămânii curente.

Amintim că Vlad Ţurcanu, fost lider PPR, a anunţat că părăseşte PPR şi se alătură la PUN. Acesta a fost ales, recent în calitate de prim-vicepreşedinte al PUN.