POLITIC

PPPDA şi-a anunţat candidatul la funcţia de primar al Chişinăului

post-img

Liderul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, este candidatul formaţiunii la alegerile locale noi pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău. Decizia a fost luată la şedinţa Consiliul Politic Naţional al partidului, desfăşurată sâmbătă, însă numele candidatului a fost făcut public luni, 5 martie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Într-o declaraţie făcută publică de către Inga Grigoriu, vicepreşedinta PPPDA, formaţiunea dispune de o echipă solidă de profesionişti, de experţi în domeniile vitale pentru administrarea unui oraş, dar şi de un program amplu de modernizare a municipiului. Potrivit ei, înaintarea lui Andrei Năstase înseamnă schimbarea fundamentală de care are nevoie oraşul Chişinău. Inga Grigoriu a mai spus că alegerile pentru Chişinău nu reprezintă doar o bătălie pentru o administrare calitativă a municipiului, ci şi începutul unei schimbări fundamentale la nivelul întregii ţări

„În spiritul acestei hotărâri, reiterăm invitaţia partenerilor şi colegilor noştri de la PAS de a susţine candidatul Platformei DA la primăria Chişinăului, invitaţie adresată de asemenea exponenţilor tuturor forţelor civice şi politice anti-oligarhice şi pro-europene care doresc cu adevărat schimbarea actualului regim”, a declarat vicepreşedinta partidului.

În luarea sa de cuvânt, candidatul la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Andrei Năstase, a mulţumit pentru încrederea acordată, menţionând că îşi propune să pună bazele unei societăţi bazate pe bunul simţ, încredere şi meritocraţie. Andrei Năstase spune că dacă va câştiga alegerile va lansa schimbarea pentru normalitate în Chişinău, va începe activitatea de la lucrurile elementare. Potrivit politicianului, cele mai grave probleme ale municipalităţii sunt haosul şi corupţia.

Consiliul Politic Naţional al PPPDA atenţionează că „dacă regimul Plahotniuc-Dodon va încerca să obstrucţioneze desfăşurarea alegerilor anticipate în municipiile Chişinău şi Bălţi, Platforma DA îşi rezervă dreptul de a chema cetăţenii la ample acţiuni de protest”.

Andrei Năstase, este primul candidat la funcţia de primar general al municipiului Chişinău anunţat de către o formaţiune politică. În capitală urmează să fie desfăşurate alegeri locale noi, după ce primarul suspendat, Dorin Chirtoacă, şi-a dat demisia pe 16 februarie. Acesta a declarat că este gata să participe la scrutin. Primarul interimar Silvia Radu a spus anterior că este prematur să spună dacă va candida sau nu la alegeri.