POLITIC

PPDA şi-a desemnat candidatul pentru alegerile parlamentare din circumscripţia nr. 38, Hînceşti

post-img

Mihai Druţă este oferta Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr la alegerile parlamentare din circumscripţia nr. 38, Hînceşti. Candidatura vine să fie una „de consolidare a forţelor de dreapta”, a declarat pentru IPN, vicepreşedintele PPPDA, Alexandru Slusari.

Potrivit lui Alexandru Slusari, Mihai Druţă este o persoană care poate fi susţinut nu doar de PPPDA şi PAS, dar de mai multe partide pro-naţionale, unioniste. Asta pentru că este nepartinic, neafiliat politic şi unionist. Este reprezentantul diasporei. A fost foarte activ în campaniile electorale ajutând la promovarea candidaţilor Blocului ACUM.

„Mihai Druţă întruneşte toate condiţiile necesare pentru consens în raionul Hînceşti”, a declarant Alexandru Slusari.

Potrivit vicepreşedintelui PPPDA, în zilele imediat următoare Partidul Acţiune şi Solidaritate ar urma să decidă referitor la Olesea Stamate, ca ofertă pentru alegeri. El consideră că oferta PPPDA „este cea mai bună ofertă sub aspectul consolidării forţelor”, dar formaţiunea ar putea examina şi oferta altui partid dacă aceasta va fi mai bună decât a PPPDA-ului. Cert este că, deocamdată, spune el, nu vede o astfel de candidatură.

Dacă propunerea PPPDA nu va fi acceptată ca una de consolidare din partea forţelor de dreapta nici de PAS, Alexandru Slusari, susţine că partidul pe care-l reprezintă „va acţiona foarte responsabil”.

Alegerile parlamentare pe circumscripţia din Hînceşti vor avea loc pe 15 martie, anul curent.