POLITIC

Potrivit unui sondaj, în viitorul Parlament ar putea intra trei partide şi un bloc electoral

În viitorul Parlament de la Chişinău ar putea accede trei partide politice şi un bloc electoral. Cel puţin asta reiese dintr-un studiu sociologic, realizat de compania Date Inteligente. Un alt barometru electoral, al aceleeaşi companii, mai arată că şi Partidul Nostru ar putea fi reprezentat în Legislativ de doi deputaţi, aleşi în circumscripţii uninominale.

Întrebaţi pentru cine ar vota la scrutinul din 24 februarie, pe circumscripţia naţională, 32 la sută dintre respondenţii studiului au spus că îşi vor da votul pentru socialişti, 20% vor prefera blocul electoral ACUM, urmat de Partidul Democrat, pentru care ar vota 16 la sută dintre cei chestionaţi. Partidul Şor se află la limita pragului de trecere în Parlament.

Iar potrivit unui Barometru Electoral, realizat în fiecare săptămână de aceeaşi companie, în viitorul Parlament socialiştii ar putea avea cea mai numeroasă fracţiune, formată din 46 de deputaţi. În circumscripţia naţională, PSRM ar putea obţine 22 de mandate, iar alte 24 în circumscripţiile uninominale.

A doua fracţiune, după mărime, ar putea aparţine blocului electoral "ACUM". Potrivit barometrului, alianţa formată de PAS şi DA ar putea câştiga pe listele de partid 14 locuri în Parlament, iar în circumscripţiile uninominale, 11 mandate. 

Democraţii s-ar putea alege cu 22 de mandate în Parlament, câte 11 în ambele circumscripţii, naţională şi uninominală. Partidul Politic "Şor" are şanse să obţină cinci mandate de deputat,

Dar acelaşi barometru electoral creditează cu şanse de a intra în Parlament şi Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, care ar putea obţine două locuri doar in circumscripţia uninominală. Un mandat ar putea fi câştigat de un candidat independent.

Potrivit precedentului barometru electoral, PCRM avea şanse să obţină trei mandate de deputat, doar pe liste de partid.

Sondajul companiei Date Inteligente mai arată că peste 70% din persoanele chestionate vor participa, cu siguranta, la alegeri. Studiul a fost realizat în perioada 17 – 26 ianuarie, pe un eşantion de 1.108 persoane, şi are o marjă de eroare de +/-2,82%.