POLITIC

Politică externă reciproc avantajoasă cu statele din Vest şi din Est - una dintre principalele priorităţi ale preşedintelui ales, Maia Sandu

Politică externă reciproc avantajoasă cu statele din Vest şi din Est, asigurarea în timp util a vaccinului anti-Covid pentru Republica Moldova şi combaterea corupţiei. Sunt priorităţile preşedintelui ales, Maia Sandu. Imediat după preluarea mandatului, noul şef al statului planifică întrevederi cu liderul de la Controceni, Klaus Iohannis şi cu preşedintele Ucrainiei, Vladimir Zelenskii.

Preşedintele ales, Maia Sandu, şi-a făcut publice priorităţile începutului de mandat. Sandu a anunţat că scoaterea Republicii Moldova din izolare internaţională va fi obiectivul de bază al mandatului său. Prioritare pe agendă sunt şi acţiunile de depăşire a crizei sanitare de proporţii în care ne aflăm.

MAIA SANDU, preşedinte ales al Republicii Moldova: "În perioada imediat următoare pe plan internaţional mă voi concentra pe obţinerea ajutorului pntru depăşirea crizei sanitare şi economice. Voi solicita ajutor umanitar sub formă de echipamente, ventilatoare, aparate radiografice digitale mobile, medicamentele care lipsesc, teste".

Preşedintele ales a calificat fenomentul coruţiei drept un atentat la securitatea statului şi spune că dosarele de rezonanţă se vor regăsi pe masa Consiliului Suprem de Securitate imediat după învestirea oficială în funcţia de şef al statului.

MAIA SANDU, preşedinte ales al Republicii Moldova: "Voi aproba o nouă componenţă a CSS şi voi reseta modul de organizare şi funcţionare a instituţiei. cele mai răsunătare dosare vor fi primele subiecte puse în discuţie în cadrul CSS, furtul miliardului, Landromatul, aeroportul, finanţarea ilegală a partidelor politice".

În plus, preşedintele ales, Maia Sandu, a cerut guvernului prezentarea în Parlament a unui proiect de buget pentru anul 2021 care să prevadă sprijin financiar sporit pentru domeniul sănătăţii şi pentru agenţii economici afectaţi de pandemie. Potrivit legii, preşedintele ales va fi învestit oficial în funcţie după validarea scrutinului prezidenţial de către Curtea Constituţională.