POLITIC

Platforma DA îşi va alege o nouă conducere pe 12 decembrie

post-img

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (DA) îşi va alege o nouă conducere pe 12 decembrie. Potrivit unui comunicat emis de formaţiune, o decizie în acest sens a fost luată la Consiliul Politic Naţional al Platformei.

În cadrul şedinţei, membrii Consiliului au discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova şi au stabilit data şedinţei Congresului partidului pentru 12 decembrie, 2021.

„Data marchează şi aniversarea a şase ani de la crearea Platformei DA ca formaţiune politică. În cadrul Congresului, conform statutului, va fi aleasă o nouă conducere. Astfel, va fi desemnat preşedintele partidului prin vot secret, componenţa Biroului Politic Permanent, a Consiliului Politic Naţional şi a altor organisme statutare”, se menţionează în comunicatul de presă.

Dinu Plîngău, preşedinte interimar: „Orice membru al Platformei DA poate să se înscrie în cursa electorală internă pentru şefia partidului. În aceeaşi cheie a democraţiei, ca partid extraparlamentar, creat de la firul ierbii, cu o bună experienţă legislativă, vom lua toate deciziile importante de viitor împreună cu organizaţiile noastre teritoriale.”

Până la alegerea noii conduceri, interimatul funcţiei de preşedinte al partidului îl va asigura în continuare Dinu Plîngău. El îşi propune ca formaţiunea să înainteze soluţii pentru cele mai importante probleme ale cetăţenilor şi să promoveze implementarea iniţiativelor înregistrate în legislativul precedent de deputaţii Platformei DA.