POLITIC

Platforma DA cere transparenţă în achiziţiile publice

post-img

Fracţiunea parlamentară a Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr solicită transparenţă în achiziţiile publice. Într-un demers către Guvern şi Comisia pentru Situaţii Excepţionale, fracţiunea solicită răspunsuri la mai multe întrebări referitor la procesul de achiziţionare de către stat a echipamentului de protecţie.

Preşedintele fracţiunii, Alexandru Slusari, menţionează că întrebările vin după discuţia cu Asociaţia Patronală din Industria Uşoară, dar şi după examinarea mai multor scrisori de la întreprinderile specializate în domeniul textilelor.

Deputaţii Platformei DA se întreabă de ce până în prezent nu există standardele de certificare cu reglementările tehnice ale fiecărui tip de consumabil în medicină? „De ce în cadrul achiziţiilor publice cel mai important criteriu pentru selectarea câştigătorului este preţul echipamentului, astfel multiplicându-se cazurile când măştile sau mănuşile de import, fiind ieftine şi de calitate proastă, se deteriorează rapid? S-a gândit cineva că este posibil ca această strategie de a economisi şi de a se raporta la preţ şi nu la calitate contribuie la sporirea numărului de contaminări în rândul cadrelor medicale?”, menţionează Alexandru Slusari.

Potrivit lui, nu este clar de ce aşa şi nu este scutit de TVA şi de taxe vamale importul materiei prime pentru producerea echipamentului de protecţie şi comercializarea acestuia în interiorul ţării. Cu scutiri, acest echipament ar costa cu 20 % mai ieftin.

„De ce măcar în această situaţie de urgenţă nu se acordă prioritate producătorilor autohtoni din domeniul textil care asigură aproximativ 30 de mii de locuri de muncă, pe lângă care implicit se hrănesc alte zeci de mii de oameni?”, se mai întreabă parlamentarul.