POLITIC

Pierderea grea în politica basarabeană. A plecat la cele veşnice primul premier al Republicii Moldova

Pierderea grea în politica basarabeană. La vârsta de 70 de ani, s-a stins din viaţă Valeriu Muravschi, primul premier al Republicii Moldova independente. Tristul anunţ a fost făcut pe o reţea socială de Vasile Şoimaru, deputat în Parlamentul Independenţei. Într-un interviu oferit în august 2017 pentru TVR MOLDOVA, Muravschi a povestit despre speranţele, regretele şi viitorul Republicii Moldova, pe care îl vedea doar alături de România şi UE.

Valeriu Muravschi s-a născut pe 31 iulie 1949 în satul Sirota, raionul Orhei. La sfârşitul anilor ‘80 a pus umărul la ruperea Basarabiei de Uniunea Sovetică, iar în perioada 1991-1992 a fost prim-ministru al Republicii Moldova, care traversa atunci o perioadă foarte grea.

„A fost o perioadă de mari aşteptări, de mari speranţe, ca după declararea Independenţei R. Moldova să încercăm să construim un stat modern”, spunea VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova.
 

VASILE MUNTEANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Au fost paşi importanţi, dar unde ne-am poticnit?

VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova: Clasa politică care a apărut atunci, în mare măsură a crescut, s-a maturizat, a fost educată, în sistemul vechi, sovietic, care a existat. Cu mare regret, mare parte din ei până azi au rămas pe aceleaşi poziţii.

VASILE MUNTEANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Mulţi dintre ei, se regăsesc în Parlamentul de la Chişinău, astăzi. 

VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova:: Da, desigur. S-au infiltrat prin partide politice şi, treptat, au ajuns la putere. 

VASILE MUNTEANU, jurnalist TVR MOLDOVA: A fost o greşeală aderarea noastră la CSI? 

VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova:: Asta ne-a stopat, într-o măsură oarecare, pentru ca noi, ca şi aceeaşi baltici, de la începutul anilor 90, să mergem în direcţia integrării europene. 

VASILE MUNTEANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Are viitor acest stat, Republica Moldova? 

VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova: E o problemă foarte complicată. Practic, noi suntem de populaţi. E catastrofal. Nu pot să spun categoric că nu are dar şansele sunt foarte mici, dacă vorbim de viitorul statului RM. 

VASILE MUNTEANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Locul R. Moldova este în UE, alături de România? 

VALERIU MURAVSCHI, primul premier al Republicii Moldova: Da! Eu mă uit la unii din aceştia, lideri, inclusiv, preşedintele Dodon, că uite, Doamne, UE are probleme. Eu zic, Doamne, dă problemele UE – RM şi voi trăi toată viaţa în problemele lor. Mă scuzaţi, funcţionează statul de drept, sunt respectate drepturile şi libertăţile cetăţenilor, funcţionează economia, funcţionează sistemul social.