POLITIC

Pavel Filip: Premierul Ion Chicu va demisiona pe 24 decembrie

post-img

„Luând în considerare faptul că acest guvern este susţinut de către partidul Şor, cred că este de onoarea domnului Chicu să-şi prezinte demisia. Eu aş fi procedat aşa”. Declaraţia aparţine preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, şi a fost făcută la un post de televiziune.

Mai mult decât atât, potrivit ex-premierului Pavel Filip, pe holurile instituţiilor de stat, se zvoneşte că prim-ministrul îşi va prezenta demisia pe 24 decembrie, relatează IPN.

„Eu cred că el va demisiona pe data de 24 decembrie. Se vorbeşte prin târg despre acest lucru şi cred că este logic”, a adăugat Pavel Filip.

În cazul în care Ion Chicu îşi prezintă demisia, Pavel Filip afirmă că Moldova s-ar putea trezi în situaţia în care în decursul a mai bine de 6 luni de zile să rămână fără un guvern.

„Dacă mergem pe formula că premierul şi-a dat demisia şi a plecat, altcineva nu acceptă să facă interimatul. Rând pe rând, toţi miniştrii vor părăsi Guvernul. Atunci este valabilă formula în care nu se înaintează niciun premier, nici un cabinet de miniştri. Să aşteptăm trei luni de zile ca să vină acest termen care este prevăzut de către Constituţie, să mergem la alegeri anticipate, să dizolvăm Parlamentul şi să mergem la alegeri anticipate. Ce se va întâmpla cu această ţară nu doar trei luni de zilele, dar ulterior 2-3 luni după alegeri şi urmează negocierile pentru o coaliţie. Vom avea peste 6 luni de zile fără guvern”, a menţionat fostul premier.

Pavel Filip afirmă că Parlamentul actual este pe departe un Parlament respectat de cetăţeni, luând în calcul faptul că unii deputaţi au reuşit să treacă prin trei formaţiuni.

„Pe deoparte, suntem de acord cu alegerile anticipate, pe de altă parte, trebuie să vedem din ce poziţie mergem şi cum pregătim alegerile anticipate parlamentare. Noi deseori vedem imagini cum sunt demolate clădirile mari vechi, prin explozie controlată şi clădirea cade fără a deteriora nimic în jur. Aşa trebuie organizate alegerile parlamentare anticipate pentru a nu dăuna Republicii Moldova şi cetăţenilor”, a precizat liderul PDM