POLITIC

Pavel Filip a anunţat candidatura pentru ministrul Finanţelor: "Sper ca de această dată să nu se împotrivească preşedintele Dodon"

post-img

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunţat astăzi de la tribuna Partidului Democrat candidatura pentru conducerea Ministerului Finanţelor. Este vorba despre Ion Chicu, secretar general la acest minister.

"Era bine ca în fruntea ministerului să vină o persoană care poate asigura continuitatea activităţii acestui minister", a declarat premierul.

Filip spune că a prezentat această candidatură colegilor de la partid şi că a fost susţinută în mod unanim. Astăzi urmează să fie făcute demersurile necesare către preşedintele ţării.

"Sper de această dată să nu se împotrivească preşedintele Dodon, pentru că domnul Chicu este un profesionist şi vine din acest domeniu", a mai adăugat prim-ministrul. 

Amintim că fostul ministru al Finanţelor, Octavian Armaşu, a plecat din această funcţie, după ce a fost numit săptămâna trecută guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.