POLITIC

Patru concurenţi electorali au fost înregistraţi în cursa pentru alegerile parlamentare

Patru concurenţi au fost înregistraţi până acum de către Comisia Electorală Centrală pentru a participa la alegerile parlamentare din 24 februarie. Este vorba de PDM, Blocul Electoral ACUM, PSRM şi PCRM. CEC a aprobat şi simbolurile electorale ale partidelor care, potrivit tragerii la sorţi, vor ocupa şi primele patru poziţii în buletinul de vot.

Democaraţii, socialiştii şi comuniştii au fost înregistraţi fără mari probleme la CEC în calitate de concurenţi electorali. Spiritele s-au încins atunci când a venit rândul blocului politic ACUM. Nedumeriri pentru unii membri CEC au stârnit candidaţii liberal-democraţi înscrişi pe lista alianţei ACUM, deşi PLDM nu face parte din blocul electoral.

După discuţii aprinse, blocul electoral ACUM a fost înregistrat oficial în cursă. Liderii PAS şi PPDA spun că prezenţa pe listă a candidaţilor PLDM nu contravine legii şi acuză membrii CEC că ar fi tergiversat intenţionat înregistrarea.

Deşi formaţiunile politice au venit la CEC cu lista completă a candidaţilor la funcţiile de deputat, nu toţi pretendenţii au fost înscrişi în cursă.

Potrivit legii, campania electorală pentru referendum începe cu 60 de zile înainte de data scrutinului, iar campania electorală pentru alegerile parlamentare începe cu 30 de zile înainte de data scrutinului.