Parlamentul va găzdui Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Parlamentul va găzdui Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României

Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României va avea loc la Chişinău, luni, 11 iunie 2018. Cea de a VII-a Reuniune a Comisiei va fi găzduită de Parlamentul Republicii Moldova.

Urmare a discuţiilor dintre deputaţii din comisiile permanente ale Parlamentului Republicii Moldova şi parlamentarii din comisiile Camerei Deputaţilor şi Senatului României, va fi semnată Declaraţia Comisiei Comune pentru Integrare Europeană. Documentul va puncta priorităţile în viitoarea colaborare moldo-română. Ulterior, Copreşedinţii Comisiei, George Mocanu şi Bogdan-Ionel Rodeanu vor susţine un briefing de presă.

Potrivit agendei, delegaţia Parlamentului României la Comisia Comună pentru Integrare Europeană va avea întrevederi cu Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, deputaţii din Comisia economie, buget şi finanţe, Comisia politică externă şi integrare europeană, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie. Parlamentarii români vor mai purta discuţii cu oficiali de la Guvern şi vor vizita o serie de instituţii de menire socială şi culturală, renovate cu sprijinul financiar al Guvernului României.

Parlamentul Republicii Moldova va fi reprezentat la Reuniune de către deputaţii George Mocanu, Marcel Răducan, Roman Boţan, Corneliu Padnevici, Igor Vremea şi Aliona Goţa. Delegaţia Parlamentului României va fi formată din deputaţii Bogdan-Ionel Rodeanu, Silviu-Nicu Macovei, Andrei-Daniel Gheorghe, József-György Kulcsár-Terza, Ştefan Muşoiu, Ştefan-Alexandru Băişanu, Tudor Ciuhodaru, Maricela Cobuz, Nicolae-Daniel Popescu şi senatorul Ion Hadârcă. La Reuniune va mai participa europarlamentarul Andi Cristea, Preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.

Ultima reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României a avut loc la Bucureşti, în perioada 20-21 noiembrie 2017. 

Similare